moartea unei relatii

zilele acestea, se pare, sunt destinate ruperii de trecut.
povestea e simplă. am intrat într-o nouă etapă şi, bineînţeles, nu se putea altfel decât cu surle şi trâmbiţe, ca să nu spun cu lacrimi şi înjurături.
vineri mi-am încărcat "omnia mea" în maşină, şi am pornit-o, plin de speranţă, spre casă, convins că nu voi revedea, prea curand, acest oraş. dar, cum ar fi trebuit să fi anticipat, cunoscându-mă, m-am cam hazardat cu pronosticurile.
pe scurt, pe la 12, plecat fiind de o jumătate de oră, cutia de viteze a cedat. am pierdut uzul primelor două trepte de viteză şi, odată cu întalnirea cu primul deal, demarajul într-a treia, pe care il utilizasem până atunci, a devenit imposibil. aşa că m-am trezit, în plin miezul zilei, pe o căldură infernală, blocat lângă o linie de tramvai în construcţie, ţinta injuriilor şoferilor ce treceau şi a remarcilor de genul: "îngroap-o mă, dă-l naibii de cadavru!". rezolvarea a survenit abia pe la ora patru, după o aşteptare frustrantă, când motorul, de acum suficient de rece, a mai fost capabil de un ultim efort, pentru a o scoate de acolo, până într-un loc unde urmează să putrezească, în aşteptarea rematului. marele noroc l-am avut cu un prieten foarte bun care s-a milostivit de mine şi mi-a împrumutat loganul lui, ca să-mi pot căra bruma de avut spre plaiurile natale. ghinionul e că a trebuit să revin, pentru a-i aduce omului maşina înapoi. prin urmare, iată-mă-s iar în capitală. mă aşteaptă, din nou, drumul spre casă. poate mă lipesc la nişte prieteni care au ca destinaţie romanul, dar cu escală la tecuci. nu-mi mai fac planuri, s-a văzut cât de bine îmi ies, de obicei.
oricum, senzaţia, de care nu mă pot scutura de fel, e că va trebui să mă rup complet de trecut. puţin câte puţin, toate se vor schimba. relicvele trebuie să dispară. a new life is dawning!

PS. loganul 1.6 mpi poate ajunge la 180km/h! :D