m-am enervat

nu-mi place locul ăsta. era mai mişto pe wordpress... mă mut înapoi
click this!

firesc

început, educaţie, joc, şcoală, primii fiori, liceu, prima iubire, despărţiri, iubiri, facultate, relaţii, un om, căsătorie, trezit dimineaţa la 7, mic dejun, cafea, pupic, serviciu, stress, drum spre casă la 17, pupic, mâncare, facturi, meci, ultimele bârfe, seară, duş, pat, sex, somn, copii, griji, facturi, lipsă de timp, oboseală, cheltuieli, răceală, bătrâneţe, pensie, boală, plictis, regrete, amintiri, mulţumiri...
sfârşit

firesc... ?

sau... început, prima iubire, sfârşit...

prima zi

peste o jumătate de oră plec la serviciu, înspre noul loc de muncă. prima zi într-o nouă meserie, a patra deja. am trecut deja prin întreţinere, producţie, proiectare, pentru ca, acum, să vină şi rândul service-ului. nu voi spune "sper că va fi interesant", ci "ştiu că va fi interesant".
abia aştept!
o zi bună tuturor...

moartea unei relatii

zilele acestea, se pare, sunt destinate ruperii de trecut.
povestea e simplă. am intrat într-o nouă etapă şi, bineînţeles, nu se putea altfel decât cu surle şi trâmbiţe, ca să nu spun cu lacrimi şi înjurături.
vineri mi-am încărcat "omnia mea" în maşină, şi am pornit-o, plin de speranţă, spre casă, convins că nu voi revedea, prea curand, acest oraş. dar, cum ar fi trebuit să fi anticipat, cunoscându-mă, m-am cam hazardat cu pronosticurile.
pe scurt, pe la 12, plecat fiind de o jumătate de oră, cutia de viteze a cedat. am pierdut uzul primelor două trepte de viteză şi, odată cu întalnirea cu primul deal, demarajul într-a treia, pe care il utilizasem până atunci, a devenit imposibil. aşa că m-am trezit, în plin miezul zilei, pe o căldură infernală, blocat lângă o linie de tramvai în construcţie, ţinta injuriilor şoferilor ce treceau şi a remarcilor de genul: "îngroap-o mă, dă-l naibii de cadavru!". rezolvarea a survenit abia pe la ora patru, după o aşteptare frustrantă, când motorul, de acum suficient de rece, a mai fost capabil de un ultim efort, pentru a o scoate de acolo, până într-un loc unde urmează să putrezească, în aşteptarea rematului. marele noroc l-am avut cu un prieten foarte bun care s-a milostivit de mine şi mi-a împrumutat loganul lui, ca să-mi pot căra bruma de avut spre plaiurile natale. ghinionul e că a trebuit să revin, pentru a-i aduce omului maşina înapoi. prin urmare, iată-mă-s iar în capitală. mă aşteaptă, din nou, drumul spre casă. poate mă lipesc la nişte prieteni care au ca destinaţie romanul, dar cu escală la tecuci. nu-mi mai fac planuri, s-a văzut cât de bine îmi ies, de obicei.
oricum, senzaţia, de care nu mă pot scutura de fel, e că va trebui să mă rup complet de trecut. puţin câte puţin, toate se vor schimba. relicvele trebuie să dispară. a new life is dawning!

PS. loganul 1.6 mpi poate ajunge la 180km/h! :D

à bientôt

lunea trecută mi-am făcut curaj şi am mers la ea. am privit-o în ochi şi i-am declarat, zâmbind şarmant, că o părăsesc, în curând. ea m-a privit mirată şi a început cu clasicele întrebări ce se revarsă între doi oameni, la sfârşitul unei relaţii: de ce, dacă e greşeala ei, dacă sunt supărat etc.
i-am zis că nu, minţind-o. nu puteam să-i frâng inima, dar i-am mărturisit că, în ultima vreme, nimic nu mai a mai fost ca la început, că ne-am îndepărtat, unii de alţii, că sentimentul acela sublim, de la început, a murit, lăsând în urmă doar frustrarea intereselor personale, atât de diferite, ce am încercat să ni le impunem, cu orice preţ.
i-am spus că totul a fost atât de frumos, până la un punct, dar că ne-am înstrăinat. nu mai comunicăm, nu ne mai simţim apropiaţi. ea a devenit o materialistă, încercând, cu orice preţ, să acumuleze tot mai mult, ajungând chiar să mă trimită pe mine să fac atâtea lucruri care nu-mi plac. la început le-am acceptat, cu naivitatea celui care crede că, prin voinţă, poate trece peste toate. că fidelitatea şi încrederea reciprocă ne va ajuta să le rezolvăm. că sunt doar situaţii de moment prin care trebuie să răzbim şi, odată depăşite, ne vom reveni, vom fi iarăşi prieteni, vom râde şi ne vom simţi minunat, împreună.
venise vremea ca drumurile noastre să se despartă. şi simţeam rănile, pe care mi le provocase, închizându-se, cu fiecare cuvânt. până când a mai rămas doar regretul că nu voi mai avea parte de ceea ce a fost frumos, că nu mă voi mai întâlni, poate niciodată, cu tot ce împărţisem, până atunci. că nu-i voi mai vedea pe cei cu care mă obişnuisem zilnic, în preajmă. dar, am acceptat amândoi că n-ar fi decât un chin. chiar dacă ea îmi promitea, în continuare, că lucrurile se vor schimba. că nu-mi va mai cere niciodată să fac ceva ce nu-mi place, că totul va fi frumos, că vom avea amândoi doar de câştigat. oricum, eu nu o mai credeam demult. zâmbetul ce-i aşternea figura, în vreme ce înşira toate aspectele bune ce ar urma să vină, era fals. vedem dincolo de el şi ştiam că nimic nu se va schimba.
m-a întrebat dacă mi-am găsit pe alta. şi n-am putut s-o mint. i-am zis că da. i-am zis că cea nouă e mult mai tânără şi are mult mai multe de oferit. dar, cel mai important, ea nu-mi va cere niciodată să-mi calc peste principii. mă va ocroti şi-mi va da tot ce-mi trebuie. în plus, nu-mi va cere niciodată să alerg mii de kilometri pentru a-i face voia. şi, chiar de nu e la fel de elegantă, chiar de ţinuta nu-i e impecabilă, e mult mai frumoasă, în simplitatea ei. chiar şi pentru că nu mai e nevoie de atâta făţărnicie, când vine vorba de a comunica. şi, dincolo de părerea de rău, din ochii ei, a trebuit să recunoască evidenţa, că cea nouă mi-e mult mai potrivită.
aşa că ne-am oprit, am spus "eu atât merg". şi ea n-a mai avut ce face. s-a terminat.

lunea trecută am demisionat...

a new beginning

dacă va fi să mai scriu ceva, o voi face aici.
aşa că:
hello, again!